♥

♥

Vampire

Singurul  presat de colţi,prin gâturi tinere…pentru satisfacere.Ochii seducători păreau să pledeze, dar fiecare fix nu a fost niciodată de ajuns."Sangele tau este un drog…Corpul tau este un fix" ...Vrea să consume fiecare picătură .Prada lui este de nerespins.El se bucură,dar  nu suficient ...

Nu există nici o dragoste pentru un vampir singuratic..

El ar muri, in cazul în care prada a fugit"Am nevoie de sânge ..."El se roagă pentru el…

Nu contează cât de adânc isi infinge coltii,trebuie ..sa bea..

Zâmbetul lui prezinta dinţii ascuţiţi..dar plini de sânge după ce şi-a potolit setea.Durere arzatoare şi felieagonie prin tine. Oamenii numesc aceste lucruri ... monstri, alţii cred că acestea sunt doar înţelesi greşit. Cei mai multi sunt lăsaţi la pământ treptat cu teama la ceea ce au devenit doar.  Uniii doar doresc să moară, dar ei sunt nemuritori.Unii  luptă doar pentru uciderea lor înşişi. Alţii găsesc reciproc pentru a trăi printre animalele vii numai ...şi nu numai...Dar, chiar daca inimile lor nu bat ... ei pot  să fie ... aici.Oamenii sunt ucişi încă , sunt speriati de ei .. Cred că aceştea sunt doar înţeleşi greşit. Unele persoane aleg să fie..unul dintre ei.Să fie un monstru , aşa cum cred ei..

Dar..

Unii monstri au găsit deja

Dragoste ...

Dar au pierdut .. ei caută răzbunare. Alţii sunt încă în căutarea ... şi ucid, deoarece tot ce vor este ...

Dragoste ..

Maturitate

Acum 2-3 ani ..erau doi, un baiat si o fata.Erau atat de fericiti si se intrebau..frate ,ce dracu e maturitatea? ..o etapa a veniti..bla bla ..M-am saturat sa aud numai definitii si explicatii din dex.

Eu zic asta ; E otreapta a vietii  aiurea . Apar responsabilitatile , nu ca nu acum nu as avea , dar..dar! Asa ,e ceva super mega naspa.Esti matur si ce? Unii adolescenti sunt mai maturi decat unu de 19 ani , stii? Cand ii vezi pe strada , vai , frate ce mare e asta , trebuie sa te sui pe un scaun sa te uiti la fata lui si sai vezi paru din cap , altfel nu, dar defapt stii ce au in cap?! Nothing. Chair nimic.Uneori ,se poarta ca unii de 3 ani ..nu ca nu as face asta dar nu atat de des ca ei ....trec la fete , cand le vezi cu suta de fond de ten pe fata , imi vine sa vomit, da, nu sa vomit , sa borasc.Si cu kilogramul de machiaj si ruz. Aaa , da , si ma intreb..oare astea cumpara machiaj la kilogram? ..bun , ma rog, trecem peste asta.Sper ca eu nu o sa ajung asa, cu siguranta , NU.

Stateau aceleasi persoane pe banca din “ tinerete”..si incepeau sa vorbeasca, prima ea deschide subiectul:

-Ma simt atat de batrana ca copacul acela..

-Eu ma simt la fel de norocos ca el.

-Dece?

-In primul rand sunt vin.Cu fiecare zi ce trece infrunzesc dintr-un nou motiv.Inmuguresc cu un mic zambet..in  fiecare zi..

- Sa nu ma lasi singura niciodata.Mereu sa fim impreuna in viata cat si la moarte..

-Hai sa nu vorbim de moarte acum.Suntem tineri , dar cu capul pe umeri..

-Nu , nu suntem cu capul pe umeri ..sunt un adolescent cretin , prost , idiot imi place sa fiu aa, ce dracu avem doar 18 ani ..

-Dar, asa e. Dar ce sa-i faci ? Asteai adevaru’ asta nu inseamna ca trebuie sa respecti asta nu ?Si , n-am sa te las singura , niciodata!

- ....da..sper!

Hai sa pescuim soarele..

E atat de frig incat imi inghetau vorbele chiar si gandurile nerostite.Insa tu ,ai venit cu o tona de speranta si un pachet de zambete si mi-ai spus; “Hai sa pescuim soarele!” ti-ai scot undita si,cu indemanare , o manuiai ca pe o bacheta magica.Am vrut sa tip , sa-ti zic ca e stupid, dar ai facut un semn subtil , iar eu am tacut si am asteptat..”Doamne, asta e o nebunie, cum sa pescuiesti soarele?”am gandit.Apoi ai venit la mine cu el in brate.Stralucea mat si nedefinit in maine lui.L-ai curatat de solzi , l-ai spalat si i-ai redat stralucirea lui orbitoare.Mi-ai dat sa-l tin si eu in brate , imi era teama sa nu ma arda, dar de atunci in mine e lunima si caldura mereu.Gheata din mine s-a topit si gandurile s-au dezghetat.Eram atat de fericita ca l-am tinut in brate.Am luat o bucata din el , si restul,  mi l-ai luat si l-ai agatat de un nor.Era atat de singur acolo sus , incat ai pescuit si cateva stele pentru el..

Iti multumesc ca ai pescuit soarele si mi-ai dat o bucata din el!

Daca am fi..

.....

 -Sincer..îţi plac copacii?

- Nu prea, de ce?

- Eu sunt un copac.

- Dacă ai fi un copac, aş iubi copacii. I-aş uda în fiecare zi şi aş vorbi cu frunzele lor atunci când se veştejesc şi cad, le-aş vorbi ca unor copii ce trec prin adolescenţă şi au nevoie de un părinte. Iar iarna, atunci când va ninge şi crengile vor fi acoperite de fulgi îngheţaţi de zăpadă, voi veni şi voi avea grijă să nu le mai fie frig, îi voi curăţa de alb şi de ţurţuri şi le voi îmbrăca scoarţa în raze proaspete de soare.

- Şi primăvara…ce vei face?

- Primăvara, în semn de mulţumire, mi-ar dărui flori multicolore şi cele mai gustoase fructe, cele din vârf la care se ajunge cel mai greu. Restul sunt pentru ceilalţi, cei ce au nevoie de un zâmbet sau o mireasmă, cei ce vor sa dea gust vieţii.

- Şi eu ce copac aş fi?

- Tu ai fi un cireş, cireşul meu roşu. Nici prea mare dar nici prea mic, ci potrivit, perfect pentru mine. M-aş răcori la umbra ta de fiecare dată când pielea îmi ia foc şi aş apela la liniştea ta de fiecare dată când literele unei cărţi refuză să colaboreze cu mine.

- Daca m-ai face cireşul tău, ţi-aş promite că-ţi pregătesc un covor de iarbă moale pictat cu cea mai frumoasă nuanţă de verde din natură, pe care să-ţi poţi odihni gândurile şi trupul de fiecare dată când mă vizitezi. Te-aş iubi mult şi aşa, ştii?

- Dar te-aş face să suferi.

- Despre ce vorbeşti? Ai spus că ai avea grijă de mine...

- Da, dar uiţi că într-o zi ar trebui să te las singur. Oamenii se sting mult prea repede iar copacii veghează mai multe generaţii de-a lungul şederii lor pe pământ.

- Atunci nu vreau să fiu niciodată un copac.

- Nici dacă eu aş fi un copac?

- Dacă tu eşti copac, şi eu sunt copac. Dacă tu nu eşti, nici eu nu sunt.Te iubesc.

-Si eu te iubesc..dar nu-ti pot spune cat de mult..pentru ca nu sunt cuvinte potrivite pentru acest sentiment..

Special person..

Incep cu un simplu , te iubescc...


Acest post este pentru o persoana foarte speciala pentru mine.
Ii cea care ma ajuta mereu, cea mare ma face sa rad , cea care-mi face ziua mai buna,cea care are o voce geniala, cea care ma iubeste , cea care apreciaza orice lucru care-l fac pentru ea, cea care ma ciupeste mereu , cea carema bate, cea caree megaultragiga BUNA .EA este  MORFI.O iubesc mult, inexplicabil , esti mai mult de enorm?! Ah , mai mult de enorm o iiubesc. Multumescc pentru tot ce-ai facut pentru mine si multumesc ca existi.
TE iubesc , superrr superrrr mult! 

Indiferenţă

Fiecare picatura de ploaie ce se scurge pe geam , evadeaza din refugiul drastic al ploii.Fiecare minut , evadeaza din misterul timpului , si  ne aduc pe noi la exasperare.

Jucam teatru in propria viata , dar e un lucru diferit de cel de pe scena , este ca ca.. tu esti  actorul principal in filmul vietii tale. Jocul nostru a reprezentat un misterios univers, in care mai contau decat: eu si tu...si miracolul fericirii.Chiar daca in ultima vreme , refuzam sa ne vorbim , si chiar si acum.Nu te sufar, imi vine cateodata sa arunc cu penarul plin de vorbe urate spuse la nervi , dupa tine.Indiferenta ta , ma scoate din sarite. Stiii , “Indiferenţa, egoismul şi individualismul ucid suflete.”Gandestete  la ce  mai ramane duupa toate aceste. Nimic.Totul s-a scurs ca nisipul unei clepsidre.Cand ma uit la tine, fac pe indiferenta.Chiar ma simt mai bine.A fost odata , ceva. Nu cred ca va mai fi vreodata.

Asteptam , dar tu nimic. “Dispar şi ceruri şi pământ Şi pieptul tău se bate Şi totu-atârnă de-un cuvânt Şoptit pe jumatate” . Tee  iubes..si pauza facuta intre aceste cuvinte este sfasietoare.Acum , totul s-a schimbat. Nici nu ne mai cunoastem.Totul a fost un vis , spulberat de vantul aspru al nepasarii.

Acum eu sunt cea care ofera ignoranta.Sper sa te simti i tu la fel de bine ca mine.♥ you.

Fara sfaturi !

NU am nevoie de nimic! 

Frate nu-mi mai da-ti atatea sfaturi.Dupa acest post citit sper sa ma lasati dracu-n pace , ma invaluti cu prea mult bine , intelegeti?!

Si , DA, posturile astea eu le-am scris.Si daca aveti de comentat , va rog,pastrati-le  pentru voi , nu mai imi cereti atatea explicatii gen:”cum de tii-o venit talentu?” ,”cum de te-ai apucat ? “ nu mai vreau atatea intrebari. DA frate , m-o apucat talentu , in acest moment , in aceasta zi , in aceasta ora, in acest minut, in aceasta secunda! Si l-am facut  , pentru ca asa am simtit , si pentru ca simteam nevoie sa scriu undeva ce simt, si ce nu. Daca vreti cititi daca nu , mai bine. Si reiau Nu vreau sfaturi! Ma voi corectat singura! Imi voi descoperii singura greselile.Si va multumesc celor caror chiar va place.Multumesc..foarte mult.

Daca va place, atunci ma bucur, daca nu, la fel.Cer sfatul celui care stiu eu , nu-mi da-ti voi mie sfaturi.i don't care!

Vacanta frateeee

Lupta dintre bine şi rău s-a sfârşit. Închid cartea cu o melancolie infinită, puţin neobişnuită. Privesc munţii ce mă înconjoară şi îi mulţumesc cerului că am mai prins o dimineaţă. Soarele s-a spânzurat de cerul învolburat şi inspir profund, însetată de viaţă, de parc-aş vrea să-nghit zâmbete cu biscuiţi pe lângă cafeaua fără zahăr ce mi-a ţinut de urât de-a lungul paginilor vechi, îngălbenite pe alocuri, mirosind a bibliotecă veche, a casa bunicii, mirosind a vraja descifrata de-a lungul anilor.
Mă simt liberă. E greu să cuprinzi un sentiment atât de mare, de puternic, de agitate şi înflăcărat, în doar şase litere…
Sar paginile, sar zilele, sar peste munţi, dealuri şi câmpii, peste locuri unde Soarele se micşorează sau, dimpotrivă, ţi se arată ca un ochi somnoros, cu cearcăne, dar care se-ntinde pe toată câmpia şi urmăreşte, până la asfinţit, mersul trenului şi zgomotul obsedant, de gramofon defect, “tac-tac-tac-tac”... Taci odată!

Vacanţă..Vacanţă fratee! Vacanţă străine! E vacanţă..

Abia am asteptat-o, decând doream  momentul acesta  să mă bucur că că că plouă , că ninge chiar dacă-i primăvară şi că …totul e aşa cum e.. Să stau einşpe mii de ore in pat , afară ,să urluu de fericiree şi să cânt,dar totuşi nu-i deajuns, dacă nu ai pe cine trebuie lângă tine..

I need you, need you..Mă auzi? I need you.Vreau să  vii înapoi , mie dor de tine..

Aş vrea să mă gândesc, că pot  fară tine, dar nu-i aşa.Când te aud la telefon , numai am cuvinte şi nu mai pot vorbi .De aceea am şi ezitat în ultimele zile.

Chiar vreau să vii, să te strâng în braţe atât de tare , până nu vei mai avea răsuflare.

Acum am cea mai mare nevoie de tine..chiar dacă am prieteni care mă susţin şi mă iubesc,defapt aşa cred.Vreau ca totul să  facem împreuna.Să bem , să ne bucuram de ce e în jurul nostru, cum am facut-o şi până acum.Esti...singurul care nu ţipă la mine , singurul care nu-mi reproşează..singurul !

Incerc sa uit..si sa te astept..

N-ai un dicţionar aproape ca să găseşti deosebirea între “vis” şi “mare”.  Nu îmi plac definiţiile gen “întindere de apa mai mică decât oceanul”, mie marea îmi place mai mult pentru că îţi ascunde lacrimile, pentru că-ţi lasă sarea din ea, pe trup, ca amintire, pentru că locatarii ei, punctuleţele acelea mici, ce seamănă cu literele, te pişcă de degete; îmi place să mă plimb, la apus, pe dig, când nu e prea cald şi nu simţi sudoarea grea apasandu-te pe braţe şi pe frunte, pentru că stai ore-n şir cu un suc rece în mâini şi priveşti infinitatea de albastru ce se prăvale peste tine, ţi se face frică şi cauţi o mână de care să te prinzi, ca să împarţi frumuseţea la doi, 
Pentru că nu-ţi place să fii egoist, împarţi totul, trimiţi vederi acasă, împrumuţi o cămaşă unei prietene, dăruieşti o carte prietenului de suflet, cu o dedicaţie stângace pe ultima pagină ce se încheie, formal, cu “A ta prietenă”, pentru că împărtăşeşti un colţisor din vraja mării, câteva scoici pătate, aproape sfărâmate, rupte pe la colţuri, le dăruieşti săracilor, care, evident, strâmbă din nas, dezamăgiţi, neştiind că marea e o bancnotă cu valoare nedeterminată…
Şi, apropo de vise, deşi nu sunt egoistă, nu-mi împart visele cu nimeni, pentru că, zice cântecul din gramofonul ascuns prin praful lăsat de scoici pe plajă, nisipul, visele nu ţi le dau, nu mi le poţi lua, rămân amintirile crude şi aceeaşi vară promisă, nesfârşit…

O data..

Incep cu o intrebare : 

Prietenia are nevoie in exces de atentie?

In vara m-am imprietenit cu tipa..atunci nu stiam cei cu mine ..mi se parea de treaba , sau poate chiar era. Am vorbit , am povetit , am ras , am plans, am cantat,si ma mintea mereu. .TIN la ea , si atat...Cand nu aveam timp sa vorbesc cu ea, cand nu aveam chef de nimic, gata se supara, si  cand o intreabam ce face? Ea mereu :rau, ba era in spital, ba a calcat-o masina, ba si-a rupt mana, ba a baut  minciuni de felul acesta , si se trezea la 12 noapte era pe mess,ca cica ia adus o pritena laptopu la spital , sau iesise atunci la 12:00 .Era disperata dupa atentie! Daca vorbea 5 minute cu o persoana , gata , era
 “BFF” ,o iubea enorm...Da..chiar nustiu se credea “feimas” peste tot.Sincer in unele momente mie dor de ea. Pentru ca m-am atasat , si la un moment dat , vorbeam mereu , nu exista zi..Acum s-a dus totul..dar am sa incep sa nu-mi mai  pese de nimeni..pentru ca nu merita.Stiu eu care imi sunt prieteni si care nu.EA vroia doar ATENTIE, nu o prietena.Acum face pe indiferenta, intra pe mess, peste 5 minute imi da offline.I don’t care!Mi-e dor de ea ..sau nu..

Friend..

"Prieteniile nu se măsoară în numărul de telefoane date.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de îmbrăţişări primite.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de cuvinte schimbate.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de commenturi date.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de impresii schimbate.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de critici făcute.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de complimente făcute.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de cunoştinţe comune.

Prieteniile nu se măsoară în numărul comun de melodii ascultate.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de send file-uri date.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de minute petrecute împreună.

Prieteniile se măsoară în zâmbete."

Dear diary..

Nu ti-am mai vizitat paginile de multa vreme. Ma gandesc cu cat drag veneam la tine in fiecare zi, cu cat drag scriam in paginile tale frumos colorate si parfumate.Acum, printre atatea lucruri pe care trebuie sa le fac in fiecare zi, am uitat drumul spre tine. Si, sincera sa fiu dear diary, imi era foarte dor de tine. Am incetat sa mai sper ca pot fugi undeva,sau ca pot fi inteleasa fara sa ofer einspe mii de explicatii .Am crescut – sunt mare acum.In tine am avut cea mai mare incredere,mi-am analizat greselile si mi-am descoperit evolutiile.A,m aflat ca nu intodeauna castigi ceva , daca...esti vazuta cu alti ochi de catre alte pers. Care nu merita astfel de lucruri din partea ta.

La momentul acesta imi pare nespus de rau ca i-am dezamagit, pe ei, parintii mei.Acum, relatia mea cu este mult mai armonioasa, bazata pe respect, pentru datorita lor ochi mei s-au deschis in unele aspecte.am inceput sa joc jocuri mai “ intelectualinice” ..M-am apucat  de sah, jucam in vremurile bune cu bunicu’. Ma lasa mereu sa castig..M-am inscris chiar si la concursul scolii.Am exersat , am exersat si pana am devenit perfectionista .Am castigat si concursul ..Parintii mei foarte mandrii de mine, foarte fericiti, foarte nici nu am cuvinte cat de bucurosi puteau fi..de aceea mi-au facut un cadou..O calatorie cu vaporasu pe Dunare..cu toate ca nu prea eram atat de incantata cand am auzit..dar pentru fericirea lor, am facut-o si pe asta.Credeam ca-i plictisitor..dar nu a fost chiar asa.Atunci aflasem ca tata e foarte pasionat de fotografie..A facut fotografii superbe cu noi , cu peisajul acela mirific si natura atat de eliptica.A fost cred ca cea mai reusita iesire a noastra.

Sa stii ca de acum cinci ani si pana acum am mai pierdut din naivitatea varstei, din copilaria parului, a corpului sau a hainelor. Am ramas, insa,  aceeasi persoana -  acelasi om care rade cu toata inima la o gluma, aceeasi persoana care poarta tenesi, aceeasi persoana care pune sinceritatea si frumosul mai presus de orice!

Memories

Totul incepe cu un vis frumos si un zambet pur. Apoi viata ne poarta pe iluziile ei amagitoare. Jocul este poarta noastra sfanta de evadare intr-o alta lume unde nu ne mai intereseaza cine suntem, dar trezirea catre realitate este nostalgica. De aceea, cu timpul devine o iluzie. Uneori uitam ce este real si ce nu.
Buna dispozitie este cheia lui. Incepem de mici sa fim asa, dar ne pierdem de veselie. Jocul devine atunci ceva sublim, un miracol al reintoarcerii spre frumos. Ne-am jucat inca din copilarie, dar eram altfel decat ceilalti. Noi am trecut repede de jocurile clasice. Ne placea sa alergam prin iarba, sa ne jucam cu soarele, sa radem de formele caraghioaseale norilor pe care tot noi le conturam. Nimeni nu intelegea, fiindca fiecare e unic in jocul pe care si-l creeaza.
Jocul face parte din fiecare. Nici noi nu l-am putut nega. A devenit o obisnuinta si ne-am bucurat de el cat am putut. Eram exuberanti si naivi, dar el ne dadea avant imaginatiei, ne facea sa zburam, sa ne punem intrebari si sa incercam sa dezlegam enigmele lumii inconjuratoare. Leaganul magic ne-a facut prizonierii vantului care se juca in parul nostru. Tot ce era langa noi parea ca se molipseste, caci noi atrageam natura in dansul nostru fericit. Astfel, jocul era magic si ne oferea posibilitatea de a atinge nebanuitul.
Mai tarziu l-am uitat treptat, dar nu a pierit niciodata. Experientele traite in mijlocul lui s-au ascuns adanc in amintirile copilariei. L-am pastrat ca pe un lucru sfant in inimi si ajungem la el prin eliberarea de realitate, de teama si responsabilitati, printr-un vis, insa nu-l mai putem trai niciodata deplin. E ca o umbra ce ne urmareste si ne indeamna acum sa ne jucam cu timpul, cu vorbe, cu ganduri. Jocul nostru a reprezentat un misterios univers, in care mai contau decat: eu si tu...si miracolul fericirii.