Totul incepe cu un vis frumos si un zambet pur. Apoi viata ne poarta pe iluziile ei amagitoare. Jocul este poarta noastra sfanta de evadare intr-o alta lume unde nu ne mai intereseaza cine suntem, dar trezirea catre realitate este nostalgica. De aceea, cu timpul devine o iluzie. Uneori uitam ce este real si ce nu.
Buna dispozitie este cheia lui. Incepem de mici sa fim asa, dar ne pierdem de veselie. Jocul devine atunci ceva sublim, un miracol al reintoarcerii spre frumos. Ne-am jucat inca din copilarie, dar eram altfel decat ceilalti. Noi am trecut repede de jocurile clasice. Ne placea sa alergam prin iarba, sa ne jucam cu soarele, sa radem de formele caraghioaseale norilor pe care tot noi le conturam. Nimeni nu intelegea, fiindca fiecare e unic in jocul pe care si-l creeaza.
Jocul face parte din fiecare. Nici noi nu l-am putut nega. A devenit o obisnuinta si ne-am bucurat de el cat am putut. Eram exuberanti si naivi, dar el ne dadea avant imaginatiei, ne facea sa zburam, sa ne punem intrebari si sa incercam sa dezlegam enigmele lumii inconjuratoare. Leaganul magic ne-a facut prizonierii vantului care se juca in parul nostru. Tot ce era langa noi parea ca se molipseste, caci noi atrageam natura in dansul nostru fericit. Astfel, jocul era magic si ne oferea posibilitatea de a atinge nebanuitul.
Mai tarziu l-am uitat treptat, dar nu a pierit niciodata. Experientele traite in mijlocul lui s-au ascuns adanc in amintirile copilariei. L-am pastrat ca pe un lucru sfant in inimi si ajungem la el prin eliberarea de realitate, de teama si responsabilitati, printr-un vis, insa nu-l mai putem trai niciodata deplin. E ca o umbra ce ne urmareste si ne indeamna acum sa ne jucam cu timpul, cu vorbe, cu ganduri. Jocul nostru a reprezentat un misterios univers, in care mai contau decat: eu si tu...si miracolul fericirii.
Buna dispozitie este cheia lui. Incepem de mici sa fim asa, dar ne pierdem de veselie. Jocul devine atunci ceva sublim, un miracol al reintoarcerii spre frumos. Ne-am jucat inca din copilarie, dar eram altfel decat ceilalti. Noi am trecut repede de jocurile clasice. Ne placea sa alergam prin iarba, sa ne jucam cu soarele, sa radem de formele caraghioaseale norilor pe care tot noi le conturam. Nimeni nu intelegea, fiindca fiecare e unic in jocul pe care si-l creeaza.
Jocul face parte din fiecare. Nici noi nu l-am putut nega. A devenit o obisnuinta si ne-am bucurat de el cat am putut. Eram exuberanti si naivi, dar el ne dadea avant imaginatiei, ne facea sa zburam, sa ne punem intrebari si sa incercam sa dezlegam enigmele lumii inconjuratoare. Leaganul magic ne-a facut prizonierii vantului care se juca in parul nostru. Tot ce era langa noi parea ca se molipseste, caci noi atrageam natura in dansul nostru fericit. Astfel, jocul era magic si ne oferea posibilitatea de a atinge nebanuitul.
Mai tarziu l-am uitat treptat, dar nu a pierit niciodata. Experientele traite in mijlocul lui s-au ascuns adanc in amintirile copilariei. L-am pastrat ca pe un lucru sfant in inimi si ajungem la el prin eliberarea de realitate, de teama si responsabilitati, printr-un vis, insa nu-l mai putem trai niciodata deplin. E ca o umbra ce ne urmareste si ne indeamna acum sa ne jucam cu timpul, cu vorbe, cu ganduri. Jocul nostru a reprezentat un misterios univers, in care mai contau decat: eu si tu...si miracolul fericirii.
Daca tu le-ai scris, atunci iti trimit cele mai sincere felicitari! Si nu pot decat sa iti sugerez sa continui cu incredere sa scrii ceea ce simti! Ai o viziune proprie surprinzator de interesanta pentru o domnisoara de varsta ta! Sa nu te lenevesti si sa uiti sa scrii! Incearca sa faci un ritual din asta si sa postezi pe acest blog macar o data la doua saptamani, dar niciodata la mai mult!! BRAVO!!
RăspundețiȘtergere